Răspuns:

Domnia voievodului Ștefan al III-lea cel Mare și Sfânt (în perioada 1457-1504) constituie o pagină de o semnificație aparte în istoria poporului moldav, „perioada împlinirilor”[1]. Personalitatea complexă a domnitorului, faptele sale mărețe au lăsat o amintire de neuitat în memoria poporul său, în țara sa, dar și în lume. Activitatea sa prodigioasă pe mai multe planuri a determinat contribuții definitorii la evoluția Moldovei și a regiunii Europei răsăritene, ecoul cărora este viu până astăzi. Ștefan al III-lea este un ctitor (ziditor, făuritor, constructor) de Țară, așa cum a fost un ctitor de biserici și mănăstiri. Moștenirea marelui voievod este de actualitate în zilele noastre și va fi atâta timp cât vor exista moldovenii și statul moldovenesc. Există câteva dimensiuni ale activității asidue a marelui voievod.

I. Misiunea Moldovei (de apărare a Creștinătății). În pagini de o frumusețe stilistică inegalabilă, Mihail Sadoveanu a scris despre „explicațiile ascunse ale ivirii lui Ștefan-sin-Bogdan la tronul Moldovei”[2], despre „menirea” lui Ștefan și a Moldovei conduse de el. Arătând că după cucerirea Constantinopolului sultanul otoman își propusese ca obiectiv următor cucerirea Romei și a întregii Europei, în mod vădit turcul era un dușman al tuturor creștinilor. Sultanul era „arhanghelul negru, fiara despre care a vestit sfântul Ion”[3] în Apocalipsa. „Cînd rânduiala ascunsă l-a adus la domnia Moldovei, Ștefan-sin-Bogdan-Mușat era pătruns pînă în fundul sufletului și pînă în cel din urmă ascunziș al înțelegerii de primejdia care amenința biserica lui Hristos și de misiunea pe care o avea ca domn și ostaș al Adevărului”[4], scrie Sadoveanu. Scriitorul făcea cunoscut că „Bogdan-Vodă a închinat lui Dumnezeu pe fiul său Ștefan-Vodă, ca să fie oșteanul lui Hristos, împotriva lui Antihrist”[5]În cuvinte poetice, Sadoveanu descrie astfel misiunea lui Ștefan: „Dacă zimbrul n-ar fi oprit repetat, în cetățuia lui de codru și munte, pe marele vînător, El-Fatih și-ar fi putut lua timp ca să ajungă mai curînd acolo unde numai moartea l-a împiedicat să ajungă. Calul său vânăt ar fi mîncat orz din prestolul de la Roma. Dumnezeu nu a îngăduit; și ca să nu se plinească amenințarea celui mai semeț și mai tare dintre stăpânii de seminții, a pus ascuțime și tărie în mintea și brațul celui mai neînsemnat prințișor de la marginea creștinătății”[6].

Ștefan al III-lea Mușat s-a identificat cu spațiul creștin – Europa de atunci – angajând Moldova în marea operă de apărare și consolidare a Creștinătății (Moldova fiind „o poartă” a respectivului spațiu geopolitic). Într-un limbaj modern, se poate afirma că Ștefan cel Mare a jucat un rol important în securitatea Europei, pe granița sa estică. Voievodul a manifestat o conștiință religioasă paneuropeană. O formulare a misiunii Moldovei o găsim într-o epistolă a Domnitorului Ștefan cel Mare, către prinții Europei, din 25 ianuarie 1475, după strălucita victorie asupra turcilor la Vaslui: „Noi, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora vă scriu și vă doresc tot binele și vă spun domniilor voastre, că necredinciosul împărat al turcilor a fost și este pierzătorul întregii creștinătăți. De aceea facem cunoscut domniilor voastre, că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Pașa, beglerbegul Rumeliei.