Răspuns:

Ion Voda:

Ioan Vodă (cel Cumplit), 1572-1574. În Moldova au fost mulţi domnitori, care au domnit perioade îndelungate şi au nu puţine merite reale, dar rămân mai puţin cunoscuţi. La apariţia şi statornicirea unor astfel de situaţii îşi aduce contribuţia discursul istoric - povestirile, romanele, basmele istorice, nu ceea ce s-a întîmplat cu adevărat. Acest Ioan vodă, un aventurier de nu se ştie unde, care a hoinărit prin diferite ţări, tîrgoveţ de pe insula Rodos, se zice, s-a oploşit, în cele din urmă pe lîngă curtea sultanului. Cu oşti turceşti şi valahe în ianuarie 1572 ocupă tronul. A domnit 2 ani şi 4 luni. La început s-a pus bine cu boierii. Însă cruzimea lui sălbatică a provocat în scurt timp nu numai duşmănia boierilor. Ioan vodă de cîteva ori a pedepsit crîncen grupe de boieri. A pus la biruri grele bisericile şi mănăstirile. Pentru orice împotrivire ierarhii erau pedepsiţi aspru. Poarta primea tot mai multe jalbe despre actele de cruzime sălbatică a domnitorului. La începutul anului 1574 sultanul a cerut dublarea haraciului. Ioan vodă a refuzat, adresîndu-se după ajutor cazacilor zaporojeni. Adunînd oaste, Ioan vodă a ieşit înaintea lui Petru Şchiopul numit de Poartă domnitor. Obţinînd cîteva biruințe, Ioan vodă a atacat Brăila, apoi Benderul… Apoi a avut loc încăierarea de la Roşcani, lîngă Cahul.

Stefan cel mare:

Istoria militară a Moldovei din vremea lui Ştefan cel Mare a fost marcată de existenţa aşa-numitelor „conflicte asimetrice”, caracterizate prin disproporţia de efective dintre cuceritor şi atacat. În cadrul conflictelor clasice, corpul expediţionar trimis de cuceritor este mai puţin numeros decât armata ţării atacate, suplinind însă inferioritatea numerică prin superioritatea tacticii şi strategiei, a armamentului, a corpului de ofiţeri şi generali şi a instrucţiei ostaşilor. Istoria militară cunoaşte numeroase exemple ilustrative în acest sens, începând cu războaiele lui Alexandru Macedon sau cucerirea Britanniei şi Galliei de către romani şi terminând cu războaiele imperiale britanice sau atacul Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. În cadrul conflictelor asimetrice, numărul ostaşilor trimişi de cuceritor împotriva părţii atacate este mai mare decât cel al apărătorilor. Ştefan cel Mare a reuşit să facă faţă acestor „conflicte asimetrice” datorită unei strategii şi tactici eficiente, care îmbina apărarea iniţială cu contraatacurile ulterioare, decisive, asupra forţelor atacatoare. Istoria militară înregistrează o serie de procedee tactice folosite de armatele acestui prinţ, cu nimic inferioare celor folosite de contemporanii săi din centrul şi vestul Europei: atacul de flanc; încercuirea;

Vlad Tepes:

În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman (imperiul turcilor). Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitatea sa și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Vlad, zis și Țepeș, era ”un domn fără îndoială de o cruzime cumplită, care avea obiceiul de a-și trage în țeapă dușmanii sau pe cei care nu-l ascultau înlăuntrul țării. Se zice ca, de îndată ce a venit în scaun (de îndată ce a ajuns domnitor), în 1456, a poruncit să fie adunați hoții și cerșetorii, i-a închis într-o casă și, după ce i-a ospătat, le-a dat foc. Pe boierii răzvrătiți sau neascultători îi trăgea în țeapă.

Mihai Viteazul:

În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman (imperiul turcilor). Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitatea sa și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Vlad, zis și Țepeș, era ”un domn fără îndoială de o cruzime cumplită, care avea obiceiul de a-și trage în țeapă dușmanii sau pe cei care nu-l ascultau înlăuntrul țării. Se zice ca, de îndată ce a venit în scaun (de îndată ce a ajuns domnitor), în 1456, a poruncit să fie adunați hoții și cerșetorii, i-a închis într-o casă și, după ce i-a ospătat, le-a dat foc. Pe boierii răzvrătiți sau neascultători îi trăgea în țeapă.

Iancu de hunedoara:

comandant militar și prin faptul că a studiat mult timp tactica de luptă a otomanilor, constituind detașamente de cavalerie ușoară, capabile să execute lovituri rapide asupra adversarului. El a fost adeptul campaniilor ofensive antiotomane. Încă din anul 1438, si-a demonstrat calitățile militare în luptele din Serbia împotriva otomanilor.

În anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a învins din nou o oaste a acestora, iar în 1442 a obținut o altă victorie la Sântimbru, lânga Alba-Iulia, asupra forțelor comandate de beiul de Vidin.

Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit în Europa, motiv pentru care atât Papa de la Roma, cât și statul venețian îl considerau potrivit pentru a conduce trupele militare într-o viitoare cruciadă antiotomană. Voievodul era hotarât să se implice decisiv în aceasta acțiune, ideea luptei contra Semilunei animându-l pâna la sfârsitul vieții.