Explicație:

Ţestoasa verde, Chelonia mydas, este una dintre cele mai mari ţestoase marine şi singura specie ierbivoră dintre acestea. Aceste animale sunt în pericol de dispariţie din cauza pierderii plajelor sălbatice unde îşi depun ouăle, din cauza braconajului şi sunt victime colaterale ale pescuitului intensiv, conform organizaţiei World Wildlife Fund (WWF).

Aceste animale marine mari, care pot cântări peste 180 de kilograme la o lungime a corpului de aproximativ 1,20 metri, îşi trag numele de la culoarea părţilor cartilaginoase şi a grăsimii şi nu de la cea a carapacei. Astfel, în unele zone ale Pacificului de est aceste animale sunt numite ţestoase negre, populaţiile indigene ţinând cont de culoarea carapacei.

Ţestoasele verzi trăiesc în special în apele tropicale şi subtropicale. La fel ca şi alte specii de ţestoase marine, ele migrează distanţe lungi între zonele în care se hrănesc şi plajele unde îşi depun ouăle.

Sute de mii de ţestoase marine, din toate speciile, sunt victime colaterale ale pescuitului intensiv - se prind în cârligele de pescuit sau rămân încurcate în plase, în fiecare an. Aceste animale marine trebuie să iasă din când în când la suprafaţă pentru a respira, iar dacă rămân prinse în plasele de pescuit se îneacă. Pentru a reduce acest risc, unii experţi au propus modificarea designului echipamentelor şi instrumentelor de pescuit oceanic. John Wang, un ecologist care lucrează pentru Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a SUA (NOAA) s-a gândit la un dispozitiv luminos care să le semnalizeze ţestoaselor să nu se apropie de plasele şi cârligele pescarilor.

"Ţestoasele pot vedea anumite lungimi de undă ale luminii pe care majoritatea peştilor nu le pot detecta", explică Mike Osmond, coordonator al echipei WWF pentru faună oceanică. "Ideea lui Wang este că dacă vom folosi lumina la o anumită lungime de undă, vom ajuta ţestoasele să vadă şi să evite plasele, fără a afecta randamentul pescuitului".

După mai multe teste, John Wang s-a oprit asupra dispozitivelor care emit o lumină verde şi ultravioletă. Aceste dispozitive introduse pentru a semnala prezenţa plaselor într-o locaţie din largul Indoneziei au dus la o reducere cu 60% a numărului de ţestoase încurcate în plase, concomitent cu o creştere cu 20% a numărului de peşti prinşi.

Ţestoasele verzi se hrănesc cu ierburi marine şi alge, fiind deosebit de importante pentru sănătatea ecosistemului marin. Ţestoasele menţin astfel patul de iarbă marină şi-i stimulează creşterea, la fel cum oamenii tund iarba pentru a menţine peluza sănătoasă. În plus, iarba şi algele ingerate de ţestoase sunt digerate rapid şi transformate în nutrienţi de care depind numeroase alte specii de plante şi animale marine din ecosistem. Paturile de iarbă marină sunt importante pentru reproducerea şi creşterea în siguranţă a puietului câtorva specii de nevertebrate şi peşti.

Un alt pericol pentru supravieţuirea acestor animale este legată de dependenţa lor de plaje pustii pentru a-şi depune ouăle. Dezvoltarea urbană, turistică sau industrială necontrolată a zonelor de coastă şi alte activităţi umane au distrus numeroase plaje folosite de aceste animale pentru a-şi depune ouăle, iar poluarea le afectează zonele de hrănire.

La nivel mondial, ţestoasele verzi şi ouăle lor continuă să fie braconate. Zeci de mii de ţestoase verzi sunt ucise în fiecare an de braconieri în regiuni ale Asiei şi din Pacificul de Vest. De-a lungul coastei pacifice a Mexicului, în pofida măsurilor de protecţie, ţestoasele sunt exploatate în continuare de braconieri. Pe ţărmurile Africii Occidentale ţestoasele marine sunt omorâte pentru a fi folosite în medicina tradiţională şi în cadrul unor ceremonii.