Seara, faţada palatului care dădea spre fluviu strălucea de lumini şi de podoabe. Fluviul era înţesat de bărci şi mici corăbii, împodobite şi ele şi luminate de lampioane colorate. Soseau la serbare, în bărci falnice, lorzii Angliei, deputaţi din sfatul cetăţii, ambasadorii Franţei, ai Spaniei, membri ai familiei regale.
Ieşi apoi din palat eroul serbării, prinţul de Wales. Tom Canty era minunat înveşmântat în haine de atlaz, bătute cu diamante, perle, alte nestemate, iar la gât îi atârnau decoraţii strălucitoare, întocmai aşa cum visase el.
10. Chinurile prinţului
John Canty îl târî pe adevăratul prinţ de Wales la Curtea Gunoaielor şi începu să-l bată cu ciomagul, spre veselia mulţimii. Unul singur luă apărarea băiatului, dar ciomagul beţivanului îl doborî la pământ.
În odaie, John Canty îl întrebă din nou pe micul prinţ cine este. Firesc, acesta spuse că este Eduard, prinţ de Wales, spre uimirea bătrânei mame a beţivului şi spre nefericirea mamei copilului. Surorile lui Tom începură să-l roage pe tatăl lor să-l ierte pe băiat, zicând că are nevoie de somn ca să se vindece de sminteală, despre care mama lui Tom credea că i se trage de la cititul cărţilor.
Tatăl şi bunica lui Tom se înfuriară şi îi traseră întâi o bătaie băiatului, apoi mamei şi fetelor, după care se culcară, obosiţi de această petrecere. Mama se strecură şi înveli băiatul, apoi îi dădu un coltuc de pâine. El mulţumi cu cuvinte nobile şi spuse că regele, tatăl lui, avea să o răsplătească pentru bunătatea ei.
După câteva ceasuri, bătu la uşă un om care spuse că acela pe care John Canty îl doborâse cu ciomagul, părintele Andrew, trăgea să moară. Când auzi asta, John Canty scoase toată familia în stradă şi o luară la fugă, tatăl ţinându-l strâns de mână pe băiat.
Când ieşiră la lumină, pe malul fluviului, nimeriră la serbarea al cărei erou era Tom. Un barcagiu îi oferi de băut lui Canty, iar acesta lăsă mâna băiatului pentru o clipă. Prinţul folosi prilejul şi se afundă în marea de oameni. Mergând printre ei, se gândea la Tom, despre care credea că se folosise de prilej şi devenise un uzurpator. Hotărî să meargă la palatul municipal, Guildhall, să dezvăluie cine e şi să-l pedepsească cu moartea pe şarlatan.
11. La Guildhall
Tom şi alaiul princiar ajunseră la Guildhall, unde fură întâmpinaţi de Lordul Primar. Aici avea să aibă loc ospăţul dat în cinstea prinţului de Wales.
Pe când Tom privea spectacolul strălucitor al dansatorilor, la porţile Guildhall-ului adevăratul prinţ, murdar şi în zdrenţe, îşi striga dreptatea, spre hazul oamenilor care căscau și ei gura la ospăț Numai unul, Miles Hendon, un fost oștean, luă apărarea băiatului şi îl scoase de acolo.
În timpul acesta, în palat se aşternu liniştea. Se anunţase moartea regelui, apoi toţi mesenii strigară într-un glas, după obicei, să trăiască regele, adică prinţul de Wales, care devenea din clipa aceea regele Angliei. Tom îşi reveni din uimirea în care căzuse şi spuse primele cuvinte de rege: nu mai voia să fie legi sângeroase şi hotăra ca ducele de Norfolk să nu moară.
12. Prinţul şi eliberatorul său
Vestea ajunse şi la prinţul Eduard, pe când mergea pe stradă cu eliberatorul său. Întâi îi dădură lacrimile, căci îşi iubise tatăl, apoi, auzind strigătele mulţimii pentru regele Eduard al şaselea, îşi dădu seama că devenise rege.
Miles Hendon locuia într-un mic han de pe podul Londrei. Tocmai când se apropiau de uşă, le apăru în cale John Canty, care vru să recapete băiatul. Eduard spuse cu tărie că nu îl cunoaşte şi că nu vrea să meargă cu el, iar Hendon îl izgoni pe John Canty.
Eduard se culcă, iar Hendon începu a se gândi să ceară ajutor pentru băiat la tatăl său şi la fratele său, Arthur şi să îl ferească de celălalt frate, Hugh, un om nărăvit în rele.
În timp ce mânca, Eduard află povestea lui Miles, înşelat de fratele său Hugh şi pedepsit de tatăl său pe nedrept. Cum avea un suflet nobil, băiatul îi promise că va face dreptate, ca rege al Angliei ce se afla acum. Oșteanul, socotind că nu e bine să contrazică un bolnav, îi cântă în strună şi ceru privilegiul de a sta jos în prezenţa regelui, căci stătuse numai în picioare, la cererea lui Eduard. Eduard îl învesti cavaler şi îi acordă privilegiul.13. Dispariţia prinţului
Dimineaţă, în timp ce Eduard dormea, oșteanul îi luă măsurile cu o sfoară, ieşi, apoi se întoarse cu haine şi încălţăminte pentru un băiat de vârsta lui, ca să nu mai arate ca un cerşetor. Le mai cârpi pe ici pe colo, căci nu avusese bani de haine noi, şi se duse să îl trezească pe băiat.
Miles Hendon descoperi că sub învelitoare nu mai e nimeni şi află de la slujitorul hanului că un flăcău venise în lipsa lui şi îi spusese lui Eduard că el, Hendon, îl aşteaptă la capătul Podului Londrei. Băiatul se îmbrăcase mormăind şi plecase cu flăcăul. Hendon fugi repede să îl caute.
Răspuns:
9. Serbarea de pe fluviu
Seara, faţada palatului care dădea spre fluviu strălucea de lumini şi de podoabe. Fluviul era înţesat de bărci şi mici corăbii, împodobite şi ele şi luminate de lampioane colorate. Soseau la serbare, în bărci falnice, lorzii Angliei, deputaţi din sfatul cetăţii, ambasadorii Franţei, ai Spaniei, membri ai familiei regale.
Ieşi apoi din palat eroul serbării, prinţul de Wales. Tom Canty era minunat înveşmântat în haine de atlaz, bătute cu diamante, perle, alte nestemate, iar la gât îi atârnau decoraţii strălucitoare, întocmai aşa cum visase el.
10. Chinurile prinţului
John Canty îl târî pe adevăratul prinţ de Wales la Curtea Gunoaielor şi începu să-l bată cu ciomagul, spre veselia mulţimii. Unul singur luă apărarea băiatului, dar ciomagul beţivanului îl doborî la pământ.
În odaie, John Canty îl întrebă din nou pe micul prinţ cine este. Firesc, acesta spuse că este Eduard, prinţ de Wales, spre uimirea bătrânei mame a beţivului şi spre nefericirea mamei copilului. Surorile lui Tom începură să-l roage pe tatăl lor să-l ierte pe băiat, zicând că are nevoie de somn ca să se vindece de sminteală, despre care mama lui Tom credea că i se trage de la cititul cărţilor.
Tatăl şi bunica lui Tom se înfuriară şi îi traseră întâi o bătaie băiatului, apoi mamei şi fetelor, după care se culcară, obosiţi de această petrecere. Mama se strecură şi înveli băiatul, apoi îi dădu un coltuc de pâine. El mulţumi cu cuvinte nobile şi spuse că regele, tatăl lui, avea să o răsplătească pentru bunătatea ei.
După câteva ceasuri, bătu la uşă un om care spuse că acela pe care John Canty îl doborâse cu ciomagul, părintele Andrew, trăgea să moară. Când auzi asta, John Canty scoase toată familia în stradă şi o luară la fugă, tatăl ţinându-l strâns de mână pe băiat.
Când ieşiră la lumină, pe malul fluviului, nimeriră la serbarea al cărei erou era Tom. Un barcagiu îi oferi de băut lui Canty, iar acesta lăsă mâna băiatului pentru o clipă. Prinţul folosi prilejul şi se afundă în marea de oameni. Mergând printre ei, se gândea la Tom, despre care credea că se folosise de prilej şi devenise un uzurpator. Hotărî să meargă la palatul municipal, Guildhall, să dezvăluie cine e şi să-l pedepsească cu moartea pe şarlatan.
11. La Guildhall
Tom şi alaiul princiar ajunseră la Guildhall, unde fură întâmpinaţi de Lordul Primar. Aici avea să aibă loc ospăţul dat în cinstea prinţului de Wales.
Pe când Tom privea spectacolul strălucitor al dansatorilor, la porţile Guildhall-ului adevăratul prinţ, murdar şi în zdrenţe, îşi striga dreptatea, spre hazul oamenilor care căscau și ei gura la ospăț Numai unul, Miles Hendon, un fost oștean, luă apărarea băiatului şi îl scoase de acolo.
În timpul acesta, în palat se aşternu liniştea. Se anunţase moartea regelui, apoi toţi mesenii strigară într-un glas, după obicei, să trăiască regele, adică prinţul de Wales, care devenea din clipa aceea regele Angliei. Tom îşi reveni din uimirea în care căzuse şi spuse primele cuvinte de rege: nu mai voia să fie legi sângeroase şi hotăra ca ducele de Norfolk să nu moară.
12. Prinţul şi eliberatorul său
Vestea ajunse şi la prinţul Eduard, pe când mergea pe stradă cu eliberatorul său. Întâi îi dădură lacrimile, căci îşi iubise tatăl, apoi, auzind strigătele mulţimii pentru regele Eduard al şaselea, îşi dădu seama că devenise rege.
Miles Hendon locuia într-un mic han de pe podul Londrei. Tocmai când se apropiau de uşă, le apăru în cale John Canty, care vru să recapete băiatul. Eduard spuse cu tărie că nu îl cunoaşte şi că nu vrea să meargă cu el, iar Hendon îl izgoni pe John Canty.
Eduard se culcă, iar Hendon începu a se gândi să ceară ajutor pentru băiat la tatăl său şi la fratele său, Arthur şi să îl ferească de celălalt frate, Hugh, un om nărăvit în rele.
În timp ce mânca, Eduard află povestea lui Miles, înşelat de fratele său Hugh şi pedepsit de tatăl său pe nedrept. Cum avea un suflet nobil, băiatul îi promise că va face dreptate, ca rege al Angliei ce se afla acum. Oșteanul, socotind că nu e bine să contrazică un bolnav, îi cântă în strună şi ceru privilegiul de a sta jos în prezenţa regelui, căci stătuse numai în picioare, la cererea lui Eduard. Eduard îl învesti cavaler şi îi acordă privilegiul.13. Dispariţia prinţului
Dimineaţă, în timp ce Eduard dormea, oșteanul îi luă măsurile cu o sfoară, ieşi, apoi se întoarse cu haine şi încălţăminte pentru un băiat de vârsta lui, ca să nu mai arate ca un cerşetor. Le mai cârpi pe ici pe colo, căci nu avusese bani de haine noi, şi se duse să îl trezească pe băiat.
Miles Hendon descoperi că sub învelitoare nu mai e nimeni şi află de la slujitorul hanului că un flăcău venise în lipsa lui şi îi spusese lui Eduard că el, Hendon, îl aşteaptă la capătul Podului Londrei. Băiatul se îmbrăcase mormăind şi plecase cu flăcăul. Hendon fugi repede să îl caute.