Zăpada mult așteptată a sosit, chiar dacă cu o oarecare întârziere. Pe toată perioada lunii decembrie, săniuța a așteptat cuminte în curte venirea iernii. De îndată ce stratul de zăpadă a devenit suficient pentru săniuș, m-am îndreptat spre derdelușul din apropiere.

Pe străzile din apropierea pârtiei, cârduri de de copii trăgeau după ei veseli săniile. Cei mai mici dintre copii erau însoțiți de părinți sau bunici. Cei mai mari alergau bucuroși și se întreceau între ei, care vor ajunge primii la panta înzăpezită. Înfofolit în haine groase, m-am alăturat grupului vesel de copii. În scurt timp am ajuns la pârtia plină de copii zgomotoși. Unii dintre ei trăgeau săniile la deal, iar alții alunecau pe zăpada bătătorită chiuind și țipând cât îi ținea gura.

Am urcat și eu la vârful pantei, m-am așezat în poziția de start și mi-am luat avânt. Deodată săniuța a început să fugă cu tot cu mine. Aluneca precum un covor fermecat pe o adiere de vânt. Un aer rece îmi sufla în față, iar zăpada îmi biciuia tot corpul. Chiar dacă urcatul a fost lung, aproape un sfert de oră, coborâtul a fost scurt. Mult prea scurt aș spune. În mai puțin de un minut am ajuns la baza dealului. După niște manevre inspirate, am reușit să opresc sania în ultimul moment, chiar înainte de a intra într-un grup de copii. În frânare sania s-a dezechilibrat, iar eu m-am rostogolit în zăpadă pufoasă. M-am ridicat în picioare și mi-am dat seama că eram plin de zăpadă, precum un om de zăpadă. Am început să râd, iar cu mâinile înmănușate m-am scuturat de neaua cristalină. Am urcat din nou panta și am pornit la vale, pe derdelușul aglomerat. Am repetat de câteva ori urcatul și coborâtul până ce oboseala și frigul au început să-și spună cuvântul. Mi-am luat de hățuri săniuța și m-am îndreptat spre casă. Pe drum am rememorat clipele frumoase petrecute pe derdeluș și mi-am promis să revin a doua zi.

Cam multe rânduri, dar sper să te ajute!