Verified answer

Este pauză. Eu alături de colegii mei am ieșit în curtea școlii, cu dorința de a ne juca și de a face mișcare.

            Așadar, mi-am spus opinia:

         -Eu doresc să ne jucăm baschet. Ar fi distractiv, mai ales că nu ne-am mai jucat de ceva vreme.

         -E o idee bună. Baschetul e jocul meu preferat. Voi, colegi, sunteți de acord?

Colegii au răspuns afirmativ la întrebarea colegei mele, astfel că s-au făcut echipele și jocul a început. Cineva mi-a pasat mingea, iar eu m-am îndreptat spre coș. Adrenalina îmi pulsa în vene, și o briză parfumată îmi mângâia obrajii, parcă încurajându-mă. Razele soarelui alergau vesele pe terenul de un verde smarald, așteptând și ele să vadă cum urma să aduc punctul echipei mele. Am aruncat mingea la coș, iar un zâmbet victorios mi-a arcuit buzele atunci când mingea a intrat în coș. Dar, când am aterizat pe pâmant din urma saltului, am călcat greșit. Am alunecat și am căzut jos, lovindu-mă la genunchi. Durerea a explodat, răspândindu-se repede prin toate celulele corpului meu. Pentru un moment, culorile din jurul meu s-au estompat, devenind gri, iar după aceea prinzând iar viață.

-Ești bine? Te ajut să te ridici? M-a întrebat o colegă cu îngrijorare în glas.

-Ți-aș fi recunoscătoare dacă m-ai ajuta. Cred că m-am lovit grav, mă doare genunchiul.

Am stat pe banca până ce meciul a luat sfârșit. Din fericire, m-am înșelat, iar rana nu a fost atât de gravă. Durerea a mai încetat, astfel încât am putut ajunge acasă fără efort. Sper ca peste câteva zile să fiu bine, pentru a putea ajunge din nou pe terenul de baschet, cu același zâmbet larg întipărit pe buze.