Un cuvânt poate avea mai multe sensuri proprii, dar dintre acestea unul singur este sens propriu de bază, iar celelalte se numesc sensuri proprii secundare.
Sensul propriu de bază (numit si sensul denotativ) este primul care apare la definiție, în dicționar. Acest sens propriu de bază exprimă conținutul de sens specific cuvântului în orice context. Iar sensurile proprii secundare se bazează pe o asemănare cu sensul de bază și depind de context.
De exemplu, pentru cuvântul „cap”:
sensul propriu de bază: extremitatea superioară a corpului
Capul leului este mare.
sensurile proprii secundare se bazează pe asemănarea de sens, în cazul nostru ideea de extremitate / capăt, superioară din anumite puncte de vedere:
Bunicul stă în capul mesei.
Cel mai bun elev stă în capul coloanei.
George este capul grupului. (în sensul de șef)
La aceste sensuri proprii secundare observăm că se păstrează ideea de „extremitate superioară”, fie a unui obiect, fie în sensul de conducător, de șef.
Explicație:
Sensul propriu este sensul obişnuit a unui cuvânt, cunoscut de toţi vorbitorii.
Sensul propriu de baza reprezintă ceea ce un cuvânt are specific în sine în orice context.
Sper ca ai înţeles!
Răspuns:
Da, există o diferență.
Un cuvânt poate avea mai multe sensuri proprii, dar dintre acestea unul singur este sens propriu de bază, iar celelalte se numesc sensuri proprii secundare.
Sensul propriu de bază (numit si sensul denotativ) este primul care apare la definiție, în dicționar. Acest sens propriu de bază exprimă conținutul de sens specific cuvântului în orice context. Iar sensurile proprii secundare se bazează pe o asemănare cu sensul de bază și depind de context.
De exemplu, pentru cuvântul „cap”:
sensul propriu de bază: extremitatea superioară a corpului
Capul leului este mare.
sensurile proprii secundare se bazează pe asemănarea de sens, în cazul nostru ideea de extremitate / capăt, superioară din anumite puncte de vedere:
Bunicul stă în capul mesei.
Cel mai bun elev stă în capul coloanei.
George este capul grupului. (în sensul de șef)
La aceste sensuri proprii secundare observăm că se păstrează ideea de „extremitate superioară”, fie a unui obiect, fie în sensul de conducător, de șef.