(...)ochii zilei care vede încă speranța reînvierii. Dar, încet se stinge ultima sclipire, ultima amintire a zilelor văratice. Cu un apus, cu o moarte de zi se stinge focul ce încolțise în noi. Dispare, rămânând doar simpla iluzie a propriei existențe.

În locul zilei, se născuse altceva. Se născuse întruchiparea fricii, a fascinației şi a iubirii; Se născuse noaptea.

Sortită si ea efemerității, venise in grabă, răsuflând un aer răcoritor ce înlăturase ultimul spirit al dogorii. Vechea zeiță Nyx îşi făcea loc printre crengile caişilor, loviți uşor de viforul ce-ncepe îngălbenirea frunzelor. Noaptea mai salutase o dată păsările adormite, ştiind că este ultima oară când le va mângâia cu aerul plăcut, răcoros, căci, după moartea ce vine, suflul său va deveni din ce în ce mai rece, până le va alunga de tot.

Ultima noapte aluneca în vis -fără voință- spre ceea ce este moartea verii.

Explicație:

1:54 când termin de scris asta :)

Ignoră-mi, te rog, greselile gramaticale strecurate prin text.