Dacă ne gândim la bani, putem foarte ușor să credem că este un accesoriu al omului de când lumea. Nu este adevărat nici pe departe. Chiar dacă folosim monede de mult, timpul raportat la istoria omenirii este de fapt deosebit de scurt. Primele monede au apărut în secolul al VI-lea îen, cam în același în timp, în Lydia, India și China. Atunci, înainte ce a fost?

Adam Smith, unul dintre părinții economiei spune că oamenii făceau comerț sub formă de troc înaintea apariției banilor. Sistemul de schimburi însă era atât de complicat, încât nevoia de a avea un instrument universal de plată a urmat firesc. La început monedele se făceau din metale prețioase, erau așa numitele „monede de schimb” (adică produse ușor de schimbat, cum ar fi sarea de exemplu). Problema este însă (tocmai folosind exemplul lui Adam Smith), că dacă brutarul voia să cumpere carne însă măcelarul nu avea nevoie de produse de panificație, brutarul trebuie să continue să caute și să facă schimburi până găsea ceva să poată fi schimbat cu carnea. Un proces îndelungat și complicat, ce putea fi scurtat cu ajutorul banilor. În timp ce Adam Smith considera că astfel se întâmpla în societățile incipiente, teoria, astăzi, este mai degrabă privită ca un model.

Pentru că după Smith, antropologii au descoperit lumea, însă nicăieri nu au găsit sisteme comerciale care să fi funcționat pur pe sistemul “ceva la schimb” (quid pro quo). Concluzia ar fi că probabil sisteme de troc atât de pure nici nu au existat vreodată.

Au existat însă societăți care făceau schimbul altfel (sistemul darurilor). Schimburile se realizau altfel, nu ca în trocul clasic: nu rapid, ci cu un decalaj de timp, și mai conta cine face darul cui. În cotidian asta arăta cumva astfel: dacă am nevoie de ajutor, rog pe cineva să mă ajute. Acesta mă va ajuta deoarece știe, că dacă va avea nevoie de ajutor, va putea conta pe mine. Aceste schimburi țin relațiile umane aproape, pot chiar defini ierarhii în societate și pot marca de exemplu o persoană, de la care se cere ajutor adeseori, poate avea un prestigiu mai mare. Au fost identificate și cazuri de daruri ritualice. Cazuri descrise de exemplu de către Malinowski, cum ar fi Kula, sau Moka din Papua Noua Guinee, in America de Nord sistemul Potlatch, care erau ritualuri foarte strict definite, si însemna reglare a ierarhiilor dintre triburi, relații economice, chiar și raporturile economice din regiune, într-un fel fiind mecanisme care reglau piața. Însă nu era clar cum se transformă favorurile în bani.

David Graeber, antropolog american, a mai făcut un pas și a dezvoltat o teorie și mai amplă despre istoria banilor și datoriilor. El crede că în dezvoltarea banilor rolul datoriilor, împrumuturilor și evidenței acestora era cel definitoriu (teoria a apărut pentru prima oară în cartea sa Debt: The First 5000 Years). Când sistemul funcționează pe bază de încredere, nu este neapărat nevoie de definirea clară a valorii bunurilor. Însă în cazurile conflictuale deja este nevoie de a define cine, cui, ce datorie are, argumentează Graeber. Iar de la definirea “în cap” a datoriilor, cuantificarea și exprimarea acestora în bani a fost un pas minuscul.