Poezia "Malul Siretului", de Vasile Alecsandri, îmi amintește cu nostalgie de poezia" Somnoroase păsărele" a lui Mihai Eminescu.

Între aceste două poezii, foarte cunoscute și apreciate, nu există o singură asemănare, ci o multitudine de asemănări.

Deși sunt poeți total diferiți, amândoi evidențiază cadrul natural, unde își exprimă admirația față de frumusețile naturii.

În ambele opere, descrierea are loc pe malul unui rău, într-o atmosferă în care liniștea predomină, iar ființele poetice privesc nostalgic către pomii ce se înclină sub adierea vântului.

Un singur amănunt le deosebește și anume faptul că, descrierea din poezia lui Eminescu are loc pe timp de noapte, unde frumusețea acesteia este împletită cu strălucirea și farmecul lunii, oferind mister și magie pământului, toată lumea fiind cunfundată într-un somn profund. Pe când, în strofele extrase din "Malul Siretului", toate trăsăturile pe care Eul Liric le pune în lumină sunt descrise pe timp de zi "Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i vede", acesta fiind singurul contrast relevant, în opinia mea, ce deosebește cele două creații lirice.